Localizare Istoric Potentialul comunei Turismul Primaria Informatii de interes public Transparenta decizionala Transparenta decizionala
  ISTORIC
  Atestare documentara
  Exploatarea fierului
  Istoricul tehnic
  Personalitati locale
  Personalitati care ne-au vizitat meleagurile
  Cetateni de onoare ai comune Ghelari
 

Istoric

Prima atestare documentare scrisa, referitoare la minele de fier din Tinutul Padurenilor, apare pentru prima oara într-un document din anul 1493: „oppidum Hunyad, ville volachales et montane ferri de Hunyod”. Într-un alt document, din 1508, apare scris: „Oppidum Hunyad necnon... volachales et montana ferrea”.
Un secol si jumatate mai târziu, gasim o mentine mult mai clara, în Urbariul din 1681 – 1682, în care sunt însiruite topitoriile de fier din zona.

Numele localitatii, în forma actuala (Ghelari), dateaza doar din 1968, când a avut loc reorganizarea administrativ–teritoriala a României. Pâna atunci se numise Ghelar, dar autoritatile comuniste au adaugat „i”-ul din final, dând o interpretare usor exagerata uneia din variantele provenientei denumirii. Cât priveste etimologia numelui localitatii, fie el Ghelar sau Ghelari, exista mai multe opinii si chiar unele legende.
Col. (r) prof. Univ. Alexandru Vlad analizeaza, in Monografia comunei, o ipoteza conform careia, pana la jumatatea secolului XVI-lea, localitatea s-ar fi numit Valea (Walya, cum apare in mai multe inscrisuri din epoca). El ajunge la aceasta concluzie pe cale deductiva, dar si bazandu-se pe toponimia locurilor. Astfel, vechea vatra a satului sz afla "in vale". In consecinta, orice referire la localitate incepea cu locutiunea "in valea..." . Mai mult, localnicii identifica si astazi diverse parti componente ale comunei dupa .... "valea" pe care sunr situate: Valea Iberii, Valea Ploschii, Valea Dinisului, Valea Mosului, Valea Manastirii s.a.

De unde denumirea de Ghelar?
Rusalin Isfanoni sustine ca ar fi de origine slava, la fel cu cele ale altor localitati din Tinutul Padurenilor, unele chiar componente al comunei: Ruda, Govajdia, Dabâca, Goles s.a. Slavii au constituit poporul migrator care a lasat urmele cele mai evidente în Tinutul Padurenilor, regasite mai ales în toponime.
Cea mai plauzibila ipoteza este, insa, aceea conform careia numele satului s-a nascut in stransa legatura cu formele de relief pe care e asezat: dealuri. Locuitorii sai au fost numiti "dielari", adica oamenii de pe dealuri. In ortografia maghiara, insa, grupurile "DI", "De" se transforma in "Ghi (Gy)", respectiv "Ghe". Astfel incat, de la "Dielari" s-a ajuns foarte usor la "Ghelar".
Pe aceasta ipoteza s-au bazat autoritatile comuniste, cand au adaugat "i"-ul la sfarsitul cuvantului.

Ghelari este, la fel ca toate asezarile padurenesti, un sat exclusiv românesc. Numele cele mai frecvent întâlnite în perioada feudala erau: Alic, Gostian, Toma, Radu, Toplicean. Ele se întâlnesc si astazi. Tot mineritul a fost cel care a determinat si venirea în zona (colonizarea) a altor etnii. Sosirea primilor straini e consemnata în secolul al XVII-lea: germani, unguri, slovaci, sârbi si tigani. O categorie aparte au constituit-o muntenii, adusi de stapânire din Tara Româneasca sau fugari de prin alte locuri, dar care declarau ca sunt din provincia dunareana pentru a-si indica origini cât mai îndepartate (alta tara, la vremea aceea!).

Trecutul istoric al comunei Ghelari,
îndepartat sau mai apropiat, este legat aproape exclusiv de minerit. În jurul exploatarilor miniere s-au format asezari dezvoltate economic, reunite într-un district cu conducere unica. În Evul Mediu, satele padurenesti aveau pârcalabul lor, diferit de cel care administra domeniul Hunedoarei. Îndatoririle iobagesti erau, de asemenea, legate strict de exploatarea minereului si de prelucrarea fierului. Istoricul David Prodan scria, în lucrarea sa „Productia fierului pe Domeniul Hunedoarei în sec. al XVII-lea”: „Iobagii ereditari din satele padurenesti slujesc la mina: ei sunt datori sa îndeplineasca orice slujba ceruta de nevoile minelor”. Rusalin Isfanoni, în „Padurenii Hunedoarei”, descrie aceste obligatii: (Iobagii) „... taiau lemnele pentru carbuni si pentru diverse instalatii, cladeau si ardeau bocsele (mai ales muntenii colonizati în câteva sate vecine, precum Vadul Dobrii si Poiana Rachitelii – n.a.), transportau cu caii carbunii la topitorii si la forje, scoteau minereu din mina, îl transportau, împleteau corfele (cosuri din nuiele) pentru transportat carbuni si minereu, preparau nutretul necesar si asigurau întretinerea cailor, ridicau si întretineau constructiile, atelierele, soproanele, magaziile, amenajau iazurile si jilipurile (scocuri din lemn pentru dirijarea apei), confectionau rotile hidraulice, executau lucrarile necesare la cuptoare, fierarii si atelierele de prelucrat fierul, transportau fierul la depozitele domeniului si la târguri. Chiar si femeile, padurencele, aveau sarcini specifice: trebuiau sa cultive cânepa, s-o „topeasca” si s-o melite, sa toarca fuiorul si sa teasa pânza necesara atât la confectionarea pernelor ce se puneau sub seaua de lemn a cailor care transportau minereul si mangalul, cât si la confectionarea „acoperitorilor” ce se asezau peste cosercile în care se transporta mangalul...”.

   
  Harta Josephina  
   
  Harta comunei  
 
 
  Documentul in care sunt mentionate topitoriile de fier din zona padurenilor.  
 
 
  Document in care este scris numele Ghelar in grafie maghiara.  

Localizare Istoric Potential Turismul Primaria Informatii publice Transparenta decizionala SVSU Opinia cetatenilor Home